Imaginea de sine

Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata

                                     1 Petru 2:9

Stima de sine scăzută este o plagă a societăţii moderne. Oamenii vin la psihologi doar pentru a-şi rezolva această problemă sau alte probleme asociate cu ea: diferite dependenţe, depresie sau tulburări de alimentaţie. În viaţa de zi cu zi, stima de sine scăzută, chiar dacă nu capătă proporţii alarmante, poate afecta aproape invariabil relaţiile dintre oameni şi poate împiedica performanţa în majoritatea domeniilor de activitate.

Probabil că motivul principal pentru care oamenii suferă mai mult ca niciodată din această cauză este mass-media, care prezintă celebrităţile în mod idealist, insuflându-le telespectatorilor un sentiment de inferioritate. Însă stima de sine, aşa cum este ea prezentată în Biblie, ne oferă o perspectivă diferită. Psihologia convenţională consideră că stima de sine reprezintă evaluarea personală a trăsăturilor şi a caracteristicilor pe baza observării de sine şi pe baza reacţiilor celorlalţi.

Biblia ne oferă cel puţin alte două elemente componente: statutul primit de om la creaţiune (Gen. 1,26.27) şi părerea lui Dumnezeu despre oameni şi darul pe care El L-a oferit tuturor (Ioan 3,16). Dacă adăugăm aceste elemente la definiţia de mai sus, atât de multe lucruri se pot schimba în ceea ce priveşte stima de sine!

În prezent, există două concepţii principale despre originea omului, concepţii care se exclud reciproc. Una susţine că oamenii au apărut la întâmplare, ca rezultat al unui accident cosmic, şi că existenţa noastră nu a fost plănuită. Am venit la existenţă pur şi simplu! Punctul acesta de vedere a fost susţinut dintotdeauna de unii, însă în ultimele secole – în specialdupă popularizarea falselor teorii ale lui Charles Darwin – ideea apariţiei omenirii printr-un simplu accident i-a dus pe mulţi în rătăcire.

Astfel, mulţi au ajuns să creadă că viaţa nu are în sine niciun scop sau, chiar dacă are vreun scop, indivizii trebuie să îl stabilească singuri. Milenii la rând, oamenii au crezut că au fost creaţi de Dumnezeu sau de zei; astăzi, mulţi socotesc că oamenii provin din maimuţă. Concepţia susţinută de Biblie este contrară acestei teorii.

Gen. 1,26.27; Ps. 8,5;  100,3; Fapte 17,24-28

            Dumnezeu ne-a creat cu un anumit scop şi, mai mult decât atât, El ne-a creat după chipul Său. El a creat plantele şi animalele în chip minunat, dar, deşi erau frumoase şi desăvârşite, acestea nu se asemănau cu Creatorul aşa cum se asemănau oamenii. Un alt fapt important este acela că oamenii au primit stăpânire şi autoritate asupra plantelor şi animalelor.

Spre deosebire de teoria ateistă, care afirmă că organismul uman nu are niciun scop transcendent, Biblia ne învaţă că Dumnezeu a ales să ofere „chipul Său” familiei omeneşti. Este adevărat că o mare parte a acestui chip s-a deteriorat sau chiar s-a pierdut cu totul în urma a mii de ani de păcat. Totuşi, urmele şi amprenta lui se pot vedea în orice om. Chipul Său poate fi refăcut în om, progresiv, prin puterea transformatoare a Duhului Sfânt, putere care se află la lucru în cei consacraţi lui Hristos.

Dumnezeu nu numai că ne-a creat, ci ne-a şi răscumpărat. De altfel, Hristos ar fi murit chiar şi pentru un singur om. Ce ne spune aceasta despre valoarea noastră, indiferent de părerea celorlalţi despre noi? De ce este important să nu uităm cât de mult valorăm înaintea lui Dumnezeu?

            Imaginea mea despre mine este un element important al stimei de sine. Totuşi, ea poate să îmi ofere un tablou incomplet şi adeseori greşit.Subiectivitatea poate duce la concluzii greşite atunci când îi evaluăm pe oameni, inclusiv pe noi înşine. Una dintre cele mai solemne avertizări biblice este cea legată de judecarea altora: „Căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur” (Rom. 2,1; Luca 6,41.42).

Distorsionarea realităţii pare universală şi oamenii sunt supuşi greşelii atunci când îi judecă pe alţii. La fel se întâmplă atunci când ne autoevaluăm. Marja de eroare este foarte mare atunci când ne judecăm pe noi înşine din punctul de vedere al capacităţilor, al înfăţişării, al caracterului, al puterii etc. Vom găsi întotdeauna oameni mai deştepţi, mai frumoşi şi mai înzestraţi decât noi! Totodată, vor exista întotdeauna oameni care se vor uita la tine şi se vor simţi inferiori.

„Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia.”

                                                      Romani 12:3

Între respectul de sine şi aroganţă există o poziţie de mijloc, cea mai bună de adoptat. Iar Pavel ne avertizează împotriva aroganţei. În multe zone ale lumii, valoarea unui om este dată de talentele lui, de darurile lui, de înfăţişarea lui etc. Noi ţinem cont într-adevăr de înfăţişare (1 Sam. 16,7); în definitiv, doar atât suntem capabili să vedem! Prin urmare, concepţia despre sine este adeseori modelată de reacţia celor din jur, care se bazează pe observaţiile lor. Dacă toţi îţi spun că eşti frumos, vei tinde să crezi că eşti frumos.Însă noi suntem întotdeauna mai mult decât ceea ce izbeşte ochiul. Persoanele care au probleme cu stima de sine au nevoie să se gândească la însuşirile sau trăsăturile lor personale care dau adevărata valoare şi nu neapărat la ceea ce preţuieşte lumea, întrucât adeseori ceea ce lumea preţuieşte nu are nicio valoare în ochii lui Dumnezeu.

Poate că sunt şi excepţii, însă în cele mai multe culturi se pune un mare accent pe lucrurile exterioare, vizibile. Iar trăsăturile de caracter, precum onestitatea, bunătatea, cumpătarea sau devotamentul faţă de principii şi idealuri, ocupă, de regulă, un loc secundar.

Prejudecăţile au efecte devastatoare asupra stimei de sine şi asupra performanţei. Noi suntem creştini şi ar trebui ca eforturile noastre să fie îndreptate spre încurajarea altora, indiferent de originea sau de pregătirea lor.

În 2 Samuel 9, avem istoria lui Mefiboşet, care se aştepta să fie ţinta răzbunării lui David. Nu este de mirare că i-a fost frică, a căzut cu faţa la pământ şi s-a numit „câine mort”. Era şi olog! Fără îndoială că reprimirea moştenirii de familie, a servitorilor şi a onorurilor din partea lui David i-au ridicat lui Mefiboşet valoarea personală. Oamenii exercită o influenţă extraordinară asupra stimei de sine a altora.

Noi nici nu ne dăm seama ce putere avem de a modela părerea altora despre ei înşişi prin cuvintele noastre, prin gesturile noastre şi chiar prin modul în care îi privim.

Dacă cineva se simte ispitit să nutrească gânduri de inferioritate, să se considere pierdut sau alungat, ar trebui să nu uite că tocmai când este în starea aceasta, el este obiectul grijii speciale şi intense a lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui. Păstorul s-a îngrijit mai mult de oaia pierdută decât de celelalte nouăzeci şi nouă. Femeia a dat uitării celelalte monede şi a căutat cu grijă până când a găsit banul pierdut.

Tatăl pare a acorda mai multă atenţie cererilor exagerate ale fiului risipitor decât fiului lui mai mare. Păstorul, femeia şi tatăl manifestă o grijă specială pentru persoana care are cel mai puţin succes. Iar când cel pierdut este găsit, pe pământ şi în cer este mare bucurie.

Parabolele acestea ne dezvăluie, într-un mod atât de impresionant, dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, oricât de greşiţi am fi. Principiul acesta poate fi manifestat şi de noi. Când stăm de vorbă cu alţii, putem să creăm o atmosferă calmă, de încredere şi de acceptare, care poate să le facă foarte mult bine. Oamenii, şi în special oamenii îndureraţi, au nevoie să ştie că există cineva care simte cu ei şi îi înţelege.

Creştinul se bucură de un avantaj evident faţă de cel care nu acceptă sau nu crede în Domnul. Dumnezeu este la lucru 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. El este gata să îi asculte pe cei deprimaţi, stresaţi, singuri şi neliniştiţi. Relaţia aceasta cu El ar trebui să fie un motiv suficient pentru a ne simţi speciali şi pentru a nu avea o apreciere de sine scăzută.

Dar ce-a mai importantă dovadă a valorii noastre înaintea lui Dumnezeu este jertfa de la cruce. Mai mult ca orice altceva, ea ar trebui să ne arate cât de valoroşi suntem pentru Dumnezeu, chiar dacă suntem slabi şi avem greşeli. Crucea ne spune că avem o valoare infinită înaintea Creatorului universului, indiferent de părerea noastră despre noi înşine, indiferent de ceea ce crede lumea despre noi.

„..si sa va innoiti in duhul mintii voastre, si sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.”

                                       Efeseni 4:23-24

Oamenilor le place să încerce lucruri noi: o tunsoare nouă, o haină nouă, o înfăţişare nouă în urma unei operaţii estetice sau a transplantului de păr. Însă schimbările acestea aduc modificări interioare minore. În principiu, omul rămâne acelaşi. Când vorbeşte despre omul nou, Pavel nu se referă la înfăţişare, ci la atitudine şi la felul de a gândi. El afirmă că omul nou este „făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul” (vers. 24).

Omul nou la care se referă Pavel aduce roade bogate: sinceritate, relaţii bune cu ceilalţi, cinste, hărnicie, vorbire curată, bunătate, spirit de iertare. De asemenea, să observăm că toate trăsăturile omului nou au legătură cu caracterul bun şi cu relaţiile interpersonale şi că acestea, la rândul lor, au legătură directă cu stima de sine. Comportamentele rele menţionate în Efeseni 4, precum minciuna, mânia şi amărăciunea, lasă în suflet simţământul unei valori personale scăzute. Dimpotrivă, împărtăşirea bunurilor personale cu alţii, bunătatea şi compasiunea sunt fapte care ne ridică stima de sine, întrucât ne pierdem din vedere pe noi înşine şi avem un sentiment de satisfacţie.

Comunitatea creştină are nevoie de oameni preocupaţi de zidirea altora şi nu de dărâmarea lor. Imaginea de sine se poate deteriora într-o secundă din cauza cuvintelor aspre de critică. „Fiecare familie, fiecare creştin are datoria de a bara calea oricărui limbaj imoral. Când ne aflăm în tovărăşia unora care îşi permit să folosească un vocabular necuviincios, este datoria noastră să schimbăm subiectul conversaţiei dacă este posibil.

„Dacă lui Dumnezeu Îi pasă de o vrabie…, oare nu-I va păsa de cei răscumpăraţi cu sângele lui Hristos? Un singur suflet valorează mai mult decât toată lumea. Pentru un singur suflet, Isus ar fi îndurat tot chinul Calvarului, pentru ca acest unul singur să poată fi mântuit pentru Împărăţia Sa. «Deci, să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.Noi pierdem multe binecuvântări bogate din cauză că neglijăm să Îl căutăm pe Domnul cu inimile smerite. Când venim la El în sinceritatea inimii, cerându-I să ne descopere defectele, El ne va arăta imaginea noastră reală, reflectată în oglinda Cuvântului Său. Atunci, după ce ne-am văzut pe noi înşine aşa cum ne vede Dumnezeu, să nu plecăm dând uităriice fel de oameni suntem. Să studiem cu ochi critic trăsăturile defectuoase ale caracterului nostru şi să cerem harul de a le schimba după modelul prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Tata sa va binecuvanteze pe toti,si postati commurile oastre,insa doar daca sunteti logati cu cont de gmail,cu yahoo nu permite platforma.